Dar se mai întâmplă și lucruri dintr-astea: uneori oamenii mai au necazuri și ajung în nedorita postură de datornici pe care statul se grăbește să îi facă de râs. Asta nu le anulează în niciun fel dreptul de a fi nemulțumiți.
Decizia ANAF subliniază mai degrabă un soi de cinism al statului în raport cu subiecții săi. Nu sunt sigur că perceptorul care a hotarât să publice lista a stat să calculeze ce efecte în plan personal poate avea o astfel de informație devenită publică. Asupra familiilor, asupra carierei sau asupra afacerilor oricăruia dintre oamenii care apar acolo.
Să acordăm totuși ANAF prezumția de inteligență și să ne oprim doar la aspectul politic al acestei întreprinderi. Putem remarca, în treacăt așa, că avem inclusiv un rege pe acolo. Dar regele are necazuri mai mari acum, iar rolul său în stat a încetat acum mai bine de jumătate de secol.
Mai important e că apar pe lista aceea mai multe nume de candidați sau deținători de funcții publice care uită (nu vor?) să plătească Cezarului ce e al Cezarului. Oameni care vin și ne spun cum ar trebui să fie administrați banii statului fără ca ei să plătească acești bani.
Nu îmi dau seama cum a gândit legiuitorul când a permis unuia care ia statul la mișto să candideze pentru o funcție publică. De asemenea, nu înțeleg gândirea care permite unuia cu datorii uriașe să fie numit în funcții de demnitate publică. Înțeleg care e calculul, dar nu pricep unde e logica.. Cam cât respect pentru stat are un om care nu își plătește datoriile către antenumitul stat. Ce credibilitate are cineva care nu numai că disprețuiește aparatul public, dar are și probleme grave în administrarea finanțelor personale? E un astfel de om potrivit pentru guvernare, fie ea locală sau centrală?
Mi s-ar părea firesc ca toți datornicii să fie lăsați în plata ANAF-ului și a sorții fără să mai poată lua decizii pe banii altora. Un minimum gest de sănătate publică. Sau de bun simț.